Alina BAKO (n. 1980) este lector la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Are un doctorat în literatură română, literatură comparată și francofonă (cotutelă între Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia – Université „Michel de Montaigne” Bordeaux). Autoare a numeroase studii și articole despre literatura română, preocupată în special de imaginar și de geografie literară, a publicat volume de referință, ca Vindecarea prin literatură. Reprezentări ale bolii în romanul românesc (1960-1980) (2019), Dinamica imaginarului poetic. Grupul oniric românesc (2012). De asemenea, a editat volumele Spatial Readings and Linguistic Landscapes (2022) și Les Papiers de Passeurs. Traduire Lucian Blaga (co-ed. Alina Bako, Jérôme Cochand, Jean Poncet et Mihaela-Gențiana Stănișor, *2022) și coordonat antologiile: *Daniel Turcea – O sută și una de poezii (2021), Gellu Naum – O sută și una de poezii (2021), Leonid Dimov – O sută și una de poezii ( 2019) George Topîrceanu – O sută și una de poezii (2019).