Ioan GROȘAN

Prozator reprezentativ al postmodernismului românesc, dramaturg și publicist, Ioan Groșan are studii filologice (Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca) și o îndelungă activitate publicistică. A fost redactor la Contrapunct și la Academia Cațavencu și publicist‑comentator la cotidianul Ziua. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A scris: Caravana cinematografică (1985) - Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România -, Trenul de noapte (1989), Școala ludică (1990), Planeta mediocrilor (ed. I, 1991; ed. a II‑a, 2002; ed. a III‑a, Polirom, 2008), O sută de ani de zile la Porțile Orientului (ed. I, 1992), volum recompensat cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Jurnal de bordel (1994), Jurnal de Cotroceni (1998), Județul Vaslui în NATO (2002), Un om din Est (2010), Lumea ca literatură. Amintiri (2014). Volumul de povestiri Caravana cinematografică a fost tradus în Rusia, Germania și Anglia, iar nuvela Trenul de noapte – în Franța, Germania, Polonia și Anglia.