Dora PAVEL

A lucrat în învățământ, în cercetare și ca redactor la Radio Cluj. A publicat cinci volume de versuri, două de povestiri, precum și trei cărți de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariția primului său roman, Agata murind (2003; 2004; 2014; tradus și publicat la Editura Crealite din Madrid, în 2013), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea se va dedica romanului de ficțiune. A publicat, tot la Polirom, alte cinci romane de succes, Captivul (2006; 2017), Pudră (2010), Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018), Bastian (2020), distinse cu Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, precum și Crush (2022). A colaborat la reeditarea Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, precum și la antologia Școala Ardeleană, vol. I–IV (2018), distinsă cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Național al Literaturii Române. Romanele Dorei Pavel sunt romane psihologice, de factură „neuro-gotică”, în care scenele unui macabru atroce alternează cu cele ale unui erotism intens, obsesiv, mereu eșuat.