Vicentziu PUȘCAȘU

Absolvent al Universității Babeș-Bolyai, al Universității Naționale de Arte și al Universității din București, doctor în studii culturale și autor al unor cercetări în domeniul criticii de artă, istoriei de artă, managementului artistic și curatoriatului, V.Pușcașu este asistent universitar în cadrul Facultății de Arte a Universității Dunărea de Jos din Galați. Domeniile sale de expertiză sunt critica și istoria de artă, curatoriatul și estetica. Interesele sale de cercetare acoperă o paletă extinsă: de la strategiile de valorificare a corpusului artistic, la abordările transdisciplinare ale vizualității, până la aspectele de ordin juridic adiacente activității de creație (în prezent este student la Facultatea de Drept a Universității Dunărea de Jos). În calitate de curator, a organizat și coordonat evenimente artistice interdisciplinare în cadrul unui ONG (arte vizuale și teatru).